Palatul Vulturul Negru

Art Nouveau, Modernista, Liberty, Secession, Jugendstil, această enumerare vorbește despre același stil ce își propune să îmbine armonios utilul cu frumosul clasic, fiind un răspuns de adaptare la evoluția societății.

După cum mai multe clădiri din Oradea au intrat în „pas cu moda” și au devenit reprezentante Art Nouveau, așa și Palatul Vulturul Negru se numără printre clădirile abordate de același stil artistic.

Fațada proaspăt renovată, pasajul în proces de renovare și Piața Unirii bine „șlefuită” după o perioadă de reconstruire intensă, fac ca întreg spațiul să fie un loc numai bun de vizitat și de petrecut un timp istoric de calitate.

Legenda spune că până în anul 1905 pe suprafața în care sa află acum Palatul Vulturul Negru, a existat un han, numit după cum ne-am aștepta, Vulturul, deşi unii spun că numele hanului ar fi fost Arbore Verde. Acesta ar fi existat încă din anul 1714, atunci fiind adăpostit într-o clădire mică, în același loc fiind şi Primăria Orașului Nou. După mulţi ani, primăria a fost mutată în cartierul Olosig, iar hanul a fost extins.

Hanul a fost un loc de întâlnire pentru personalitățile vremii, precum împăratul Franz şi regina Elisabeta. Acesta a fost transformat într-un hotel de excepție de către industriașii Adjoran Emil şi Kurlander Ede.

 

 

Parcul 1 Decembrie

E sinonim cu multe dintre amintirile cele mai dragi care ne-au rămas vii din trecut. Poate că e vorba despre joaca din vremea copilăriei, despre mașinuțele electrice care zăngăneau în zilele însorite în jurul statuii, despre punctele de reper pe care „lângă statuie” sau „la arteziene” le îndeplineau pentru o întâlnire. Ori poate că îți amintește de aerul răcoros din diminețile când îl tranzitai în drum spre școală sau la muncă, de lumina timidă a soarelui, filtrată printre ramurile dese. Cert este că acest parc rămâne un punct important pe harta orasului, cât și în sufletul nostru. Dar locul n-a arătat mereu la fel.

A luat nastere in 1950 și, până în anul 1989, a purtat numele Parcul 23 August, fiind denumit după vechea sărbătoare națională.

Unul din reperele parcului îl reprezintă Statuia Ostașului Român, operă a sculptorului Iulia Onița și simbol al eroismului de care au dat dovadă ostașii români în al Doilea Război Mondial. Statuia propriu-zisă, soldatul, are o înălțime de 4 metri și a fost realizată din bronz în 1959.