Casa „Ion Grămadă” este un muzeu etnografic din Câmpulung Moldovenesc, muzeu care înfăţişează, prin obiectele expuse, un sat bucovinean tradiţional. Muzeul a fost înfiinţat de un pasionat al istoriei bucovinene, ajutat de soţia lui. De altfel, datorită contribuţiei sale deosebit de importante pentru arta populară, Ion Grămadă a şi fost ales cetăţean de onoare al oraşului Câmpulung Moldovenesc. Casa „Ion Grămadă” se află pe Strada Vornic Sabie, la numărul 19.

A fost construită din lemn de molid, folosit deseori în construcţii, pentru că rezistă mult şi este şi uşor de cioplit. Interesant e că aproape toată construcţia este din lemn – chiar şi cuiele folosite la rezistenţa locuinţei sunt din lemn de tisă. Interiorul este unul tradiţional, chiar dacă au fost făcute mici modificări, necesare pentru a se conserva edificiul care, din anul 1955, este şi monument de arhitectură populară.

Patrimoniul Casei „Ion Grămadă” însumează în jur de 8.000 de obiecte şi este în continuă creştere. Soţii Grămadă au început să colecţioneze obiectele de artă populară de mai bine de 35 de ani, muzeul fiind inaugurat abia în anul 1999. Obiectele expuse sunt aranjate în funcţie de anumite criterii (de exemplu, modul de utilizare), iar unele dintre ele sunt expuse în aer liber. Turiştii care calcă pragul muzeului pot vedea o colecţie de icoane ce datează din secolele XIX – XX, obiecte folosite în bucătărie, fotografii de familie, documente, obiecte religioase, costume populare, ţesături tradiţionale, instrumente populare şi multe altele.

Anul 2019, un an al Cărţii care păstrează „tezaurul viu” al memoriei colective, reprezintă pentru Muzeul „Ioan Grămadă” din Capu’ Satului, de la Câmpulung Moldovenesc, un timp al împlinirii culturii tradiţionale în care om şi destin s-au împletit, timp de două decenii, de la consacrarea publică, şi mai mult de patru decenii de când fărâme de viaţă patriarhală şi-au găsit locaş spiritual în gospodăria câmpulungeană: „Mi-am dorit ca momentul inaugurării oficiale a colecţiei etnografice să fie sobru, solemn şi cu valoare de simbol, drept care am ales Duminica Floriilor, 4 aprilie 1999, considerând că sărbătoarea intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim ar fi cea mai potrivită pentru momentul inaugural. 

„Şcoala de altădată”, ridicată în memoria învăţătoarei Victoria Mangiurea, care „ne povestea, ca nimeni alta, crâmpeie din viaţa ei, răsucind degetele mâinilor într-un joc numai de ea ştiut”, este străjuită, olimpian, de scrierea de pe tabla trecutului care, parcă, încearcă să primenească prezentul: „Nimic pe lume nu-i poate da omului atâta putere şi noroc ca şcoala”.