Conacul Brătianu de la Florica sau Conacul Brătienilor, situat în orașul Ștefăneștii Noi din județul Argeș. Situat la doar 115 kilometri de București, Conacul Brătienilor este unul dintre cele mai frumoase domenii boierești din România. Când spun domeniu mă refer la un conac, capelă, fermă, cramă, gară, un observator atronomic, podgorii și un parc de toată frumusețea. Conacul a fost construit după planurile lui Ion Brătianu, iar câțiva ani mai târziu, în perioada 1889 – 1925, au avut loc alte modificări după planurile lui Ion I. C. Brătianu. Realizat în stil neoromânesc, cu elemente moderne și tradiționale, frumosul conac obține titulatura de Vila Florica în cinstea fiicei lui Brătianu, decedată la o vârstă fragedă, în urma unei boli infecțioase.

Când ajungeți la Conacul Brătianu? De la București mergem pe autostradă până la Pitești, apoi o luăm pe DN 7 până ajungem la Ștefăneștii Noi. Ne continuăm drumul prin oraș, trecând pe lângă Pensiunea Florica, Parcul Ștefănești și Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena. Părăsim drumul principal, înaintăm pe Aleea I. C. H. V., traversăm strada Coasta Câmpului și ulterior mergem până în capătul Aleii Stațiunii, acolo unde se află Conacul Brătianu. Până a ajunge la conac, trecem pe lângă Ferma Brătienilor, o bijuterie arhitecturală în stil neoromânesc, construită la începutul secolului al XX-lea. Cu o suprafață de aproximativ 3 mii de metri pătrați, ferma Brătienilor se află pe lista monumentelor istorice din județul Argeș. Din păcate, ferma a fost lăsată în paragină de-a lungul anilor, fiind astăzi într-o stare avansată de degradare. 

De la Ferma Brătienilor o luăm ușurel la pas pe strada Florica Brătianu. În capătul străzii se află Biserica Brătienilor, locul unde sunt îngropați trei foști prim-miniștri ai României. Înconjurată de pădure, biserica a fost construită în anul 1898 după planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy, cel care a restaurat Mănăstirea Curtea de Argeș. Biserica Sf. Ioan Botezătorul a fost sfințită în anul 1921 de către mitropoliții Miron Cristea, primul patriarh al României și Nicolae Bălan al Sibiului. Frumoasa biserică a fost construită din piatră de Albești și acoperită cu olane. Un detaliu interesant este faptul că acest lăcaș nu a fost pictat niciodată. Vă spun un secret: măicuțele de la biserică vând cele mai gustoase dulciuri din tot județul.

Înaintăm pe Aleea Stațiunii și în scurt timp ajungem în fața Conacului Brătianu. Sunt foarte mulți trandafiri înfloriți, iar pe arbori zărim nenumărate veverițe. Interiorul conacului te lasă fără cuvinte: mobilier de epocă, o impresionantă bibliotecă cu istorie zbuciumată, o frumoasă colecție de fotografii și „masă dalată” din lemn de cireș pietrificat, realizată după o metodă tradițională arabă, fiind cumpărată de la Paris de Ion C. Brătianu în  anul 1860. Într-o vizită anterioară am descris interiorul conacului, așa că vă invit să-mi citiți articolul Cel mai frumos conac boieresc din țară. După ce aflați mai multe detalii despre interiorul conacului și admirați galerie cu fotografii, vă recomand să ne plimbăm în continuare. Urcăm pe o alee îngustă de lângă conac și ne pierdem prin pădure. În capătul aleii se află Grupul statuar „La vulturi”, realizat de renumitul sculptor și arhitect croat Ivan Meštrović. Potrivit tradiției locale, vulturii în marmură simbolizează pe cei trei frați Brătianu, oameni politici de prim rang ai Partidului Liberal în perioada interbelică: Ion I. C. Brătianu (1864-1927), Constantin (Dinu) Brătianu (1866-1950) și Vintilă Brătianu (1867-1930).

Părăsim Biserica Brătienilor și facem cale-ntoarsă pe strada Florica Brătianu. Trecem pe lângă Ferma Brătienilor și înaintăm pe Aleea Stațiunii. În scurt timp trecem pe lângă Uzina electrică și Observatorul atronomic al familiei Brătianu, construite în perioada anilor 1900-1925 și oferind independență energetică întregului domeniu. Uzina electrică a fost realizată în stil eclectic după planurile celebrului arhitect Petre Antonescu, fiind construită după finalizarea fermei. Tot aici se află și crama familiei Brătianu. Domeniul vitivinicol reprezenta o importantă sursă de venit pentru întreaga familie, având suprafețe de sute de hectare de viță de vie. Vinul obținut era vândut atât în țară, cât și în Franța.